Postul Nasterii Domnului, postul iubirii

icoana-nasterii-domnului-11

Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său.  Si noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii. Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.  (Sfanta Scriptura I Ioan, IV, 8-21)

Iubiţi credincioşi,

Întrucât suntem în postul Naşterii Domnului, post al bucuriei si al iubirii se cuvine ca fiecare dintre noi să medităm mai mult la raportarea noastră faţă de semeni şi de Dumnezeu.

Unul dintre cele mai importante texte scripturistice care ne învaţă cum să fim purtători de iubire şi cum să fim fii ai iubirii este capitolul al patrulea al primei Epistole Soborniceaşti a sfântului Apostol Ioan.

Această cuvântare este atât de desăvârşit exprimată încât orice cuvânt s-ar mai adăuga ar fi de prisos, de aceea tot ce ni se cere nouă este a medita la cuvintele dumnezeieştii sfintei scripturi.

Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Să observăm că pentru a cunoaste pe Dumnezeu şi pentru a fi purtători de Dumnezeu trebuie sa iubim. Prin iubire vom putea simţi pe Dumnezeu. Iubirea este calea prin care putem să cunostem pe aproapele nostru, pe semenul nostru si pe Dumnezeu. Nu putem să ne părăsim ego-ul nostru decât dacă iubim, nu putem să fim părtaşi la bucuria si suferinţa aproapelui decât prin iubire. Orice meditaţie care are la bază doar bunăstarea sinelui este sărăcirea sufletului. Adevărata bogăţie nu constă în bunurile acestei lumi ci în puterea si capacitatea noastră de a iubi. Singurii oameni fericiţi care radiază de bucurie, de optimism, de încredere sunt oamenii care stiu să iubească.

   Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.   Naşterea Mântuitorului reprezintă întruparea iubirii! Dumnezeu în toată măreţia şi atotputernicia Lui a hotărât să i-a chip de rob, să se intrupeze, să suporte toate consecinţele păcatului strămoseşc, primind de bunăvoie însuşi moartea. Toate acestea s-au făcut, iubiţi credincioşi ca noi să avem viaţă.  Singura explicaţie a întrupării lui Dumnezeu este dragostea.

Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Cel mai mare impediment al lipsei dragostei este răutatea şi de cele mai multe ori o singră faptă rea, naşte alte fapte rele. Singura solutie de a nu fi afectaţi de răutate este să nu o lăsăm să intre în sufletul nostru. De aceea Dumnezeu ne spune iubiţi pe cei ce vă fac vouă rău. Doar aşa sufletul nostru nu va fi golit de dragoste, doar aşa nu vom răni inima noastră, doar aşa putem rămâne în Dumnezeu, doar aşa putem câştiga sufletul nostru, viaţa noastră, pe noi înşine şi chiar pe aproapele nostru. Dacă eu fac rău cuiva, iar acela imi face bine, o dată, de două ori, de trei ori, toate principiile mele greşite sunt dărâmate, voi renunţa la slăbiciunea răutăţii şi voi alege să cunosc puterea iubirii.  Omenirea nu a primit Naşterea Mântuitorului datorită ca a fost bună, datorită că a păstrat decalogul, datorită că ar fi preţuit pe prooroci, căci cu adevărat nici bună nu a fost, întrucât la vremea naşterii Fiului lui Dumnezeu răutatea si fărădelegea era mai mare decât în oricare din veacurile de până atunci, nici nu a păzit poruncile şi nici pe prooroci nu a ascultat, ci cu toate acestea a primit iubirea lui Dumnezeu, a primit Nasterea Mântuitorului.

de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită . Aceste cuvinte iubiţi credincioşi trebuie să le avem scrise pururea în inima noastră, aceste cuvinte trebuie să fie călăuza fiecărei zile ce o primim in dar, aceste cuvinte sunt cheia din mâna sfântului Apostol Petru către Împărăţia Cerurilor. 

Cine mărturiseşte că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu. Credinţa este cufărul iubirii, Credinţa este gardul imprejmuitor al dragostei, în credinţă se păstrează Duhul Sfânt şi comuniunea cu Dumnezeu. Credinţa se păstreză, se sporeşte şi se intreţine în sfânta Biserică, prin sfintele Taine şi sfintele slujbe. Nimeni nu va putea spune că îşi păstrează credinţa în suflet şi că nu are nevoie de Biserică. Acela spune că nu are nevoie de sfintele Taine, şi fără să respecţi regulile şi normele existenţei nu poţi ajunge la mântuire. Biserica nu a fost făcută de om ci de Dumnezeu, Sfintele Taine nu sunt făcute de oameni ci instituite şi lăsate spre folosul nostru de Dumnezeu prin propovăduirea adevărului în lume prin Domnul nostru Iisus Hristos. Faptul că pe acest pământ imperfect, supus greşeli, păcatului şi rătăciri vom vedea şi erezii si răstălmăciri nu este decât un efect normal al celor care prin proprie voinţă au ales păcatul, iar prin păcat s-au lipsit de lumina lui Hristos, iar din lipsa luminii lui Hristos apare toată sminteala. Cu siguranţă nici un om smerit,  cu dragoste, cu bună educaţie , părtaş la sfintele Taine ale Bisericii, cititor al scripturilor, rugător, cu siguranţă un asemenea om nu va cădea în erezii, iar toţi cei care s-au abătut de la dreapta credinţă au fost doar o urmare a lipsei virtuţilor şi a prezenţei patimilor în viaţa lor. 

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. Fraţilor întru Hristos, trebuie să nu uităm că noi primim mărturisirea de la cei care au stat lângă Hristos, de la cei care au cunoscut iubirea, au crezut iubirea, au ajuns la desăvârşire, iar noi nu am modificat şi nu am schimbat cu nimic cele primite ci le-am păstrat asa cum ne-au fost date de către Mântuitorul si de Sfinţii Apostoli. Pentru a rămâne pe calea cea dreaptă, este obligatoriu să facem faptele iubirii, să urmăm dragostea. Sfinţii Apostoli, aveau puterea de a renunţa la viaţa lor, de a se jertfi, de a propovădui pe tot pământul credinţa, pentru că au fost părtaşi ai Învierii lui Hristos. Credinţa pe care noi o mărturisim vine din întruparea lui Dumnezeu, propovăduirea adevărului, jertfa pe Cruce si cel mai important, din Învierea lui Hristos, făcându-se pe sine începătura învierii tuturor credincioşilor.

 În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica Iubiţi credincioşi, frica este urmarea întâlnirii dintre constiinţă şi păcat. Cel care încă nu a reuşit să biruiască păcatul trebuie să se păzească cu frica de a nu pierde pe Dumnezeu, în timp ce acela care a reusit să ajungă la iubirea desăvârşită s-a despătimit de orice păcat. Nu mai face fapte rele voit, ci doar greşeli, iar greşeala este iertată prin Sfânta Spovedanie şi prin rugăciunea domnească, Tatăl Nostru. 

 

cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său Cu toate că îndemnul pare foarte firesc şi de neconceput a putea iubi altfel, totuşi este foarte cotidian si des întâlnit, ca omul să creadă că iubeşte pe Dumnezeu, în timp ce faţă de semenii săi se arată cu răutate, judecă şi pizmuieşte pe tot cel ce greşeşte, consideră că deţine adevărul şi că el este bun şi cu tot omul ce nu îi face pe plac se războieşte sau îl dispreţuieşte. Un asemenea comportament nu este unul care să corespundă iubirii. Cel ce nu iubeşte pe aproapele se înseală că iubeşte pe Dumnezeu, acela nici măcar nu a cunoscut iubirea.

Prin smerenie, cercetare lăuntrică, prin citirea scripturilor, prin citirea vieţilor sfinţilor, prin milostenie, post, rugăciune, participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie si împărăşanie, prin toate acestea tot cel bolnav se va vindeca, prin toate acestea vom ajunge la iubirea desăvârşită, la lumina cea adevărată.

Pentru rugăciunile sfinţilor Părinţilor noştri şi ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pre noi!

Acum si pururea si în vecii vecilor! Amin!

Pr. Petrică Ginerica

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *