Exegeză la starea omului desavârşit în viziunea Sfântului Vasile cel Mare

În numele Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh!

Iubiţi credincioşi,

Truda noastră este pentru desăvârşire! În cuvintele de mai jos vom cugeta la una dintre definiţiile sfântului Vasile cel Mare pentru omul desăvârşit.

Sfântul şi Marele Vasile spune:

“Omul desăvârșit este acela care primește cu o egală stare a duhului și cu mulțumire, din mâinile Domnului, schimbările vieții sale, atât pe cele fericite, cât și pe cele nefericite.” sursa: www.citateortodoxe.ro

Cel mai exemplar creştin pentru această definiţie este Dreptul Iov. Cu sigurantă, toţi sfinţii şi toţi creştini care au ajuns la desăvârşire şi-au însuşit acestă stare de mulţumire faţă de Dumnezeu, indiferent dacă în viaţa lor primeau ocări sau bucurii sau chinuri, dar cel care a rămas un exemplu incontestabil, datorită mulţimii încercărilor la care a fost supus, este Sfântul şi Dreptul Iov.

Iov în suferinţa sa spunea Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat . Să privim cât de simplu sintetizează dreptul Iov viaţa: totul este darul lui Dumnezeu, iar atunci cand bucuria darului, s-au darul s-a consumat, nu trebuie sa fim necuviincioşi, să ne răzvrătim că nu mai este, ci trebuie să mulţumim că l-am primit şi ne-am bucurat de el.

Cugetând la cuvântul Sfântului Vasile înţelegem că ceea ce ni se întâmplă în această viată nu trebuie să ne tulbure sau să ne clatine starea şi buna-cuviinţă. Frumos, foarte plăcut, cât de puternic este acela care face aceasta, întradevăr este desăvârşit. Cum vom reuşi? Oare putem? Cât de mult ne dorim să fim desăvârşiţi? Da putem! Pentru aceasta ne-am născut, să fim desăvârşiţi, iar pentru a reuşi trebuie doar să ne dorim şi să facem paşi spre a fi mai buni şi mai curaţi, să reuşim să spunem NU provocărilor, să rămânem drepţi în tot ce este bun şi frumos.

Am spune că oricine poate fi foarte usor mulţumitor şi cuviincios atunci când are parte de bucurii în viaţă. La prima vedere, aşa s-ar crede, dar analizând propria noastră viaţă şi alte situaţii scripturistice, vom constata că şi atunci când avem bucurii în viaţă nu este uşor să fii desăvârşit! Din cei 10 leproşi care sau vindecat doar unul singur s-a intors să mulţumească!!! Ceilalţi nouă? Unde sunt? Cum au putut părăsi atât de uşor pe Mântuitorul, cum au putut sta departe de Cel care a adus lumina în viaţa lor plină de întuneric, cum de nu au vrut mai mult pe Cel ce le-a aratat mai multă dragoste decât toţi semenii la un loc? Egoismul, indiferenţa, insensibilitatea ne face să nu ne pese de cel de lângă noi, să avem inimi de piatră, să fim reci, fără recunoştiinţă, fără dragoste. Cât de trist este! Întradevăr, chiar de am avea toate bogăţiile şi toate bucuriile şi dacă nu avem dragoste, întradevăr suntem arame sunătoare şi chimvale zăngănitoare. La ce folos să avem toate dacă bucuria nu stim să o împărtăşim, dacă trăim singuri, izolaţi de semeni, fără bune sentimente. Atunci când ni se întâmplă ceva bun, ne bucurăm, doar că omul duhovnicesc împarte bucuria cu semenii, mulţumeşte celui ce i-a făcut binele, iar omul lumesc nu ştie să menţină aprinsă flacăra bucuriei prin comuniune, ci o stinge degrab prin egoism, se bucură o clipită, iar apoi îi trece bucuria, aceea fiind umbrită de mare lui insensibilitate.

Dacă atât de greu se arată omul mulţumitor când i se întâmplă binele, ce speranţe putem avea să fie recunoscător pentru darul primit atunci când i se ia, ce pretenţii putem avea de la omul lumesc să fie mulţumitor atunci când primeşte o greutate, cât de greu îi este aceluia să înţeleagă iconomia divină, să priceapă că toate sunt spre folosul lui, foarte greu, imposibil pentru omul lumesc. Dar pentru omul duhovnicesc, în greutăţi mulţumeşte Domnului, ştie că Hristos e cu el şi are grijă de el, iar ceea ce i se întâmplă este spre folosul lui, acestea îl îmbogăţesc şi mai mult duhovniceşte, fiind slugă credincioasă şi recunoscătoare pentru darul ce l-a avut. Nu este alaturi de stăpân doar la bine, ci iubeşte desăvârşit, la bine si la greu, oricine poate avea încredere în el, fiind înţelept, bine intenţionat, blând la inimă, cu dragoste, cu răbdare şi credinţă statornică, nu se teme căci stie că Ziditorul a toate este cu el, ştie că Domnul este Dumnezeu cel bun şi milostiv şi că îl conduce pe calea sfinţeniei, calea desăvârşirii.

Omul desăvârşit indiferent de ce i se întâmplă rămâne în picioare, este plin de dragoste, cuviincios, înţelept, recunoscător, plin de credinţă, toţi semenii din preajma omului desăvârşit se folosesc şi se luminează cu sfinţenia lui. Fiind însuşi desăvârsit, esti îndrăgostit de iubire, de bine, de smerenie, de Dumnezeu şi nu vrei să umbreşti acest sentiment, indiferent de ce va veni din exterior. Putem cu toţii, să ne propunem în fiecare zi să fim desăvârşiţi, în unele zile vom reuşi, apoi vom reuşi din ce în ce mai des, apoi pentru nimic nu vom alunga starea desăvârşirii dinlăuntrul nostru. Trebuie să vrem şi vom reuşi, să ascultăm glasul Mântuitorului : În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan XVI, 33)

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi Împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu noi cu toţi!

Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne, Iisuse Hristoase miluieşte-ne pre noi! Acum şi pururea şi în vecii vecilor!Amin!

Pr. Petrică Ginerica

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *